Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat ieri deschiderea de negocieri comerciale cu Statele Unite ale Americii, în pofida opoziţiei Franţei, au anunţat surse europene.
Franţa a votat împotrivă şi Belgia s-a abţinut în cursul unui vot organizat pentru aprobarea lansării acestor negocieri. Obiectivul acestor negocieri este de a evita un război comercial cu Statele Unite ale Americii.
Opoziţia Parisului nu a avut efect deoarece deciziile în domeniul comercial sunt luate în cadrul UE cu majoritate calificată. Vocea Franţei nu era aşadar indispensabilă. Franţa se afla sub presiunea altor state membre UE, în special a Germaniei.
Viitorul acord UE-SUA urmează să se limiteze la bunurile industriale, adică nu va include agricultura, serviciile sau achiziţiile publice.
Washingtonul doreşte totuşi să integreze agricultura în negocieri.
Comisia Europeană intenţionează să poarte discuţii cu Washingtonul de îndată ce Statele Unite ale Americii vor adopta mandatul lor de negociere, sperând să ajungă la un acord înainte de încheierea mandatului actualului executiv comunitar, la 31 octombrie.
Dacă negocierile vor fi duse la capăt, Bruxelles-ul anticipează o creştere a comerţului transatlantic cu puţin sub 10% până în 2033 în sectoarele vizate, echivalentul a 53 de miliarde de euro.