România a intrat astăzi în ultima zi de stare de urgenţă cauzată de pandemia de coronavirus, la două luni de la instituirea acesteia prin decret prezidenţial.
PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry
Pe 4 mai, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că starea de urgenţă nu va fi prelungită.
„Starea de urgenţă nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă şi în acest fel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra într-o aşa numită stare de alertă, care este prevăzută de legislaţia specifică ce clarifică cum se acţionează în situaţia unei epidemii şi noi clar suntem, din păcate, într-o epidemie de COVID-19”, spunea, la acea dată, şeful statului.
Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile.
Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.
Până în prezent, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.
Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Cele mai multe cazuri de coronavirus s-au înregistrat, potrivit ultimei raportări, în Suceava – 3.317, Bucureşti – 1.555, Neamţ – 785, Arad – 679, Botoşani – 632, Mureş – 621, Braşov – 594, Hunedoara – 589, Galaţi – 522, Cluj – 516.
Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală.
Prin decretul din 14 aprilie privind prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile au fost dispuse măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, stare civilă, economic, al fondurilor europene, sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie, afaceri externe, transporturilor şi infrastructurii, educaţie şi cercetare.
În această perioadă au fost emise 12 ordonanţe militare cu măsuri privind toate aceste domenii.
După ridicarea stării de urgenţă, ar urma să fie instituită starea de alertă.
Parlamentul a adoptat proiectul guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări.