Un drum agricol, cel mai spectaculos dintr-un judeţ din vestul ţării. Rivalizează cu Transfăgărăşan şi Transalpina

Un drum agricol, cel mai spectaculos dintr-un judeţ din vestul ţării. Rivalizează cu Transfăgărăşan şi Transalpina

În comuna Tomeşti a fost inaugurat cel mai spectaculos drum din judeţul Timiş. Valoarea investiţiei este de un milion de euro.

Este vorba despre un drum agricol spectaculos, realizat cu bani europeni.

Transluncani are o lungime de peste cinci kilometri şi este săpat în munte.

Citeşte şi articolul: Utilitatea echipamentelor produse de compania finlandeză Antti Teollisuus

Şoseaua a fost realizată la cea mai mare altitudine din judeţul Timiş, cel mai înalt punct având 700 de metri.

Lucrările s-au desfășurat pe parcursul a trei ani, în condiţiile în care aproximativ jumătate din suprafaţa drumului agricol a fost construită în rocă.

Drumul a fost realizat în cadrul unui proiect european în valoare de aproape un milion de euro. Drumul agricol Oboare are o lungime de 5,4 kilometri. Pe lângă acest segment de drum asfaltat, în cadrul aceluiaşi proiect mai avem un segment de drum, Valea Lupului, de 3,5 kilometri, care a fost pietruit. Drumul agricol Oboare deserveşte aproximativ 600 de hectare de teren agricol, plus păşunile din golul alpin, fâneţe şi între 2.000 şi 2.500 de hectare de păduri.

Costel Medelean – primarul comunei Tomeşti

Localnicii au numit noua şosea Transluncani, iar cei care au ajuns să se plimbe pe acest drum spun că poate concura cu Transalpina sau Transfăgărăşanul.

Pe lângă destinaţia agricolă, îndeplineşte şi condiţiile de traseu turistic şi este o alternativă la drumul judeţean 684, care leagă judeţul Timiş de judeţul Caraș-Severin. Lucrările au avut o complexitate ridicată. Fiind zonă montană, s-a săpat în stâncă. Pe un segment de doi kilometri din noul drum era doar o potecă înainte de lucrări, iar pe acea porţiune doar în stâncă s-a săpat. Sâmbătă am văzut foarte multă lume pe drum, am văzut maşini din alte judeţe. Oamenii au numit acest drum Transluncani pentru că se află în localitatea Luncani, făcând comparaţie cu Transfăgărăşanul sau Transalpina.

Costel Medelean – primarul comunei Tomeşti


Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *