Crescătorii de oi din judeţul Satu Mare au avut de suferit în mai multe rânduri din cauza focarelor de scrapie.
Anul trecut au fost ucise câteva sute de ovine în comuna Valea Vinului, iar acum există suspiciunea că, pe raza unităţii administrativ-teritoriale Homoroade, o turmă de 680 de oi ar conţine animale bolnave.
Primarul Simion Ardelean, un cunoscător în creşterea oilor şi a caprelor, a confirmat suspiciunea pentru site-ul informatia-zilei.ro.
Marea tragedie pentru fermieri este că depistarea unui animal cu această boală presupune uciderea întregului efectiv.
Această maladie se găseşte pe lista celor cu despăgubiri din partea statului.
Din setul de analize făcute de angajaţii laboratorului DSVSA din Satu Mare a fost lansată suspiciunea privind prezenţa scrapiei, mai notează sursa menţionată.
Pentru siguranţă, diagnosticul pus la Satu Mare trebuie să fie confirmat sau infirmat de Laboratorul Naţional de Referinţă Bucureşti.
Probele au fost trimise în capitală şi în funcţie de rezultatele analizelor se va lua o decizie privind soarta animalelor din turma afectată.
Fermierii români riscă pedepse cu închisoarea şi amenzi uriaşe dacă nu anunţă medicul veterinar că au în exploataţie un animal suspect de scrapie, conform Regulamentului (CE) nr. 999/2001.
Sursa: informatia-zilei.ro