Valoarea ajutoarelor acordate fermierilor români în 2022

Valoarea ajutoarelor acordate fermierilor români în 2022

Fermierii români vor primi în acest an ajutoare de peste un miliard de lei, adică de două ori mai mari faţă de anul trecut în sectorul vegetal şi de şase ori mai mari în cel zootehnic, a anunţat ministrul de resort, Adrian Chesnoiu.

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se aprobă plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2021.

„Sunt lucruri extrem de importante, pentru că fermierii au nevoie de finanţare în aceste vremuri extrem de încărcate. Am dublat practic suma alocată fermierilor în sectorul vegetal, de la 44 de milioane de euro, cât s-a plătit în 2021, la peste 88 de milioane de euro în 2022”, a spus Chesnoiu.

În sectorul zootehniei, suma a fost majorată de şase ori, de la 20 de milioane de euro anul trecut, la peste 135 de milioane de euro anul acesta.

„Sunt peste 810.000 de fermieri care vor beneficia anul acesta de 225 de milioane de euro, adică peste un miliard de lei alocaţi fermierilor români”, a completat ministrul Agriculturii.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suma totală aprobată pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic este de 223.976.950 de euro, respectiv, de 1.108.125.958 lei, şi se asigură din bugetul MADR, pentru anul 2022.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal sunt în sumă totală de 88.562.700 de euro, din care 85.301.500 de euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 5.500 de euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 1.656.200 de euro pentru tutun; 84.000 de euro pentru hamei; 1.515.500 euro pentru sfeclă de zahăr.

În sectorul zootehnic, plafoanele alocate ANT se ridică la 135.414.250 euro şi se repartizează astfel: 18.516.917 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte; 77.839.917 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne; 39.057.417 euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.

Cuantumurile per unitate de măsură se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite prin prezentul act normativ la numărul total de hectare/ la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile/efectivele eligibile pentru anul 2021, corespunzătoare fiecărui ANT.

MADR precizează că plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2021.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *