La sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a avut loc, ieri, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii liceelor agricole pentru discuţii aplicate privind Legea 57/2019.
Au participat subsecretarul de stat Maricel Dima, directorul general al Direcţiei Generale de Politici Agricole, Elena Tatomir, fermieri şi reprezentanţi ai organizaţiilor şi asociaţiilor de profil.
Au fost stabilite măsurile pe care MADR trebuie să le întreprindă:
- elaborarea unui ordin comun MADR şi Ministerul Educaţiei Naţionale privind stabilirea liceelor tehnologie cu profil preponderent agricol care vor fi selectate pentru finanţare;
- elaborarea unui program de investiţii pe o perioadă de trei ani, repartizată pe unităţile de învăţământ selectate;
- stabilirea cifrei anuale de şcolarizare şi înfiinţarea de noi specializări/calificări profesionale;
- elaborarea unui model-cadru de contract de management privind gestionarea investiţiilor specifice care se va încheia între direcţiile pentru agricultură judeţene şi unităţile de învăţământ selectate;
- desemnarea celor doi membri din partea MADR în consiliile de administraţie ale liceelor cu profil preponderent agricol;
- stabilirea unei proceduri de control tehnic privind modul de gestionare, întreţinere şi exploatare a investiţiilor realizate de MADR;
- elaborarea unui ordin comun al MADR şi MEN privind modul de utilizare al veniturilor proprii obţinute prin valorificarea produselor realizate prin loturile didactice;
- elaborarea unei hotărâri de guvern prin care se vor atribui loturile didactice pentru liceele care nu deţin aceste suprafeţe de teren;
- elaborarea unui program unitar de efectuare a practicilor de specialitate;
- înfiinţarea unui birou pentru învăţământ în cadrul MADR.
Acesta este un prim pas pe care trebuie să-l valorificăm, cu speranţa că viitorul va fi mai solid, pentru a revigora învâţământul liceal agricol şi tot ceea ce înseamnă implicarea acestui sector în componenta agricolă şi în viaţa fermierilor. Esenţa acestei legi este de a aduce la realitatea zilei liceele agricole pe componenta de practică agricolă.
Maricel Dima – subsecretar de stat
Asociaţiile de fermieri şi-au exprimat susţinerea faţă de acest proiect, subliniind necesitatea creării unui parteneriat astfel încât fermierii să poată avea implicare directă în activitatea liceelor agricole prin derularea unor proiecte de cercetare şi a unor stagii de practică.