Aproape 40 de producători din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est vor lua parte, în zilele de 9 şi 10 iulie, la un târg intitulat „Iaşiul în bucate tradiţionale, ecologice, montane”, în Parcul Expoziţiei.
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iaşi, Academia Română – Filiala Iaşi şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, este unicat în zona Moldovei, el fiind dedicat consumatorilor ieşeni, precum şi producătorilor atestaţi tradiţional, ecologic sau montan din zona de Nord-Est a ţării.
Târgul producătorilor este organizat în cadrul Proiectului Cities 2030, finanţat de Comisia Europeană prin programul Orizont 2020.
Cu sprijinul Direcţiilor pentru Agricultură din regiunea Moldovei, la eveniment vor participa aproximativ 40 de producători din toate cele şase judeţe din Nord-Estul ţării din domeniile patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne şi peşte, producători de vinuri, producători de dulceţuri şi zacuscă, producători de fructe şi legume ecologice şi apicultori. Alături de aceştia va participa şi Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, cu produse de lapte şi carne.
Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea şi încurajarea consumului de produse alimentare realizate după reţete tradiţionale, populare în zona de Nord-Est a ţării. În acelaşi timp se urmăresc stimularea spiritului antreprenorial, valorificarea producţiilor agroalimentare obţinute în fermele de mărime medie şi mică din regiune, promovarea unei alimentaţii sănătoase în rândul ieşenilor, precum şi dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiţionale.
Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi
Potrivit sursei citate, în cadrul târgului vor avea loc şi numeroase ateliere pentru copii, cu produse de la producători locali, ateliere care au o puternică componentă educativă în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă.